Șeful executivului de la Chișinău dorește să asiste la primul meci oficial de fotbal din stagiunea competițională 2010-2011.
Vlad Filat a declarat, în cadrul întâlnirii neformale de marți cu analiștii politici, că intenționează să fie prezent la meciul Supercupei Moldovei, în care se vor confrunta campioana în exercițiu a Diviziei Naționale, Dacia Chișinău și posesoarea Cupei Moldovei, Iskra-Stal Râbnița. Filat a subliniat că dacă i se va permite accesul în Tiraspol, speră să ajungă la disputa dintre râbnițeni și fotbaliștii din capitală. Nu este exclus și un dialog cu Igor Smirnov, a mai adăugat prim-ministrul.
0